Tipărire

România a încheiat ciclul de politici publice 2007‐2013 în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI). În anul 2011 a fost realizată o evaluare „mid‐term”, urmată de un studiu de impact în anul 2015. Noul ciclu începe în 2014 şi se întinde până în 2020.

 

Strategia națională de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014‐2020, denumită în continuare Strategia CDI 2014‐2020 (SNCDI 2020), sau, încă, Strategia, cuprinde principiile, obiectivele şi un sumar al măsurilorrecomandate pentru perioada amintită.Deciziile şi acţiunile descrise în continuare au la bază un examen critic al experienţelorstrategice acumulate în intervalul 2007‐2013, precum şi o evaluare prospectivă a capacităţii şi perspectivelor de cercetare şi inovare în România. Toate acestea au fost avansate în cadrul unui exerciţiu anticipativ, bazat pe colaborarea unui număr mare de experţi, pe validarea

propunerilor de către operatorii interesaţi, ca şi pe proceduri care au permis consultarea

“online” cu comunitatea CDI.

Elaborarea acestui document strategic s‐a desfăşurat în contextul mai larg al strategiei Europa 2020, în mod particular al iniţiativei O Uniune a inovării2 şi al principalului instrument deimplementare – Orizont 20203, precum şi în contextul corelării cu politicile de coeziune.Strategia CDI 2007‐2013 a susţinut obiective ambiţioase, orientate mai ales spre creştereaproducţiei ştiinţifice şi a capitalului uman autohton din cercetare. Strategia s‐a bazat pe ocreştere substanţială a alocărilor publice pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică, precum şiinvestiţii însemnate pentru modernizarea infrastructurilor specifice.

Nu în ultimul rând,Strategia CDI 2007‐2013 a susţinut internaţionalizarea şi a contribuit la stabilirea unui sistem deguvernare şi a unui cadru instituţional prin care s‐au simplificat procedurile administrative.Strategia amintită şi principalele sale instrumente – dar şi alte evoluţii relevante din educaţiesau politicile de dezvoltare – au introdus transformări importante în sistemul românesc decercetare şi inovare. Dinamica producţiei ştiinţifice a fost schimbată semnificativ, ca şiaşteptările individuale şi organizaţionale din spaţiul cercetării. Calitatea şi cantitateapublicaţiilor ştiinţifice au crescut, iar evaluarea proiectelor CDI a ajuns să aibă o participareinternaţională semnificativă. La momentul elaborării strategiei, cercetarea românească era maibine conectată la cercetarea internaţională, comparativ cu ciclul strategic precedent.Cu toate acestea, judecând după standardele internaţionale, dar şi după nevoile interne,România nu are destui cercetători.

Lipseşte masa critică de resurse umane pentru dezvoltareaunor domenii promiţătoare şi, în mod special, pentru cercetarea şi inovarea interdisciplinară.Numărul de cercetători din mediul de afaceri este în scădere, iar marile companii cu filiale înRomânia se arată reticente în privinţa dezvoltării unor centre de cercetare locale şi a incadrăriiactivităţilor specifice ca activităţi de cercetare‐dezvoltare. Mobilitatea intra‐ şi intersectorialăeste limitată, având un impact nedorit asupra circulaţiei cunoaştințelor tehnice şi inovării.

Acccesul sectorului privat la infrastructurile publice de cercetare este dificil, serviciile oferitesunt limitate, și, în consecință, gradul de utilizare al acestor instalații este scăzut.

Sectorul CD din ţară este, prin urmare, subdimensionat. Pe de‐o parte, aceasta se datorează

finanţării reduse. În cifre absolute, în România se cheltuieşte pentru cercetare şi dezvoltare, pe cap de locuitor, de aproape 20 de ori mai puţin decât media europeană. Pe de altă parte,

cererea de cercetare şi dezvoltare este scazută, nu este stimulată suficient şi nici nu stimulează suficient alte sectoare economice. Sectorul CD se dovedeşte slab conectat, atât cu mediul de afaceri, cât şi cu publicul în general.

În aceste condiţii, inovarea nu reprezintă un factor central al dezvoltării economice şi sociale în România.

Noul ciclu strategic ţine seama de împlinirile şi de nerealizările ultimelor două decenii de reformă a cercetării şi inovării, ca şi de tendinţele internaţionale, care susţin o cercetare

ştiinţifică orientată mai puternic spre rezultate comensurabile, cu impact practic.

Experienţa ultimului ciclu strategic arată că rezultatele ciclului următor depind de construirea şi menţinerea unui larg parteneriat pentru inovare. Acest parteneriat presupune o perspectivăcoordonată, integrată asupra sistemului CDI şi exprimă un angajament pe termen lung înurmătoarele privinţe:

  • Asigurarea resurselor. Statul planifică şi aprobă bugete publice multianuale pentru CD, cu respectarea ţintei angajate pentru 2020.
  • Predictibilitatea. Mediul CDI se bucură de reguli clare şi stabile, de repere de excelenţă internaţionale, care încurajează colaborarea şi competiţia în sistem.
  • Credibilizarea parteneriatului public‐privat. Sectorul public şi cel privat evoluează corelat, mobilizând cheltuieli private pentru CD care să atingă 1% din PIB, în 2020. Ca urmare a acestor angajamente, este de așteptat ca baza de resurse umane active în domeniul CDI (raportată la populaţie) să conveargă spre media din Uniunea Europeană.

În acelaşi timp, accesul la fondurile structurale, pentru finanţarea activităţilor CDI, depinde de stabilirea, la nivel naţional, a unui set limitat de priorităţi strategice. Prin Strategia CDI 2014‐ 2020 au fost identificate zonele în care România poate avea contribuţii semnificative şi, în acelaşi timp, prin care România poate beneficia de rezultatele ştiinţei şi ale inovării în creşterea competitivităţii. Strategia CDI 2014‐2020 vizează următoarele tipuri de priorităţi:

  • Priorităţile de specializare inteligentă presupun definirea şi consolidarea unor domenii de competenţă ridicată, în care există avantaje comparative reale, sau potențiale, și care pot contribui semnificativ la PIB. Prin concentrarea de resurse şi mobilizarea unei mase critice de cercetători, aceste domenii pot asigura, inclusiv în dimensiunea lor regională, competitivitatea pe lanţurile de valoare adăugată regionale şi/sau globale. 
  • Priorităţile cu relevanţă publică vizează alocarea de resurse în domenii în care cercetarea şi dezvoltarea tehnologică răspund unor nevoi sociale concrete şi presante.

Aceste priorităţi presupun dezvoltarea capacităţii sectorului public de a supraveghea spaţiul tehnologiilor emergente şi de a solicita soluţii inovatoare de la operatorii CDI publici şi privaţi. Cercetarea fundamentală rămâne prioritară în cadrul Strategiei CDI 2014‐2020 – incluzând disciplinele umaniste şi socio‐economice – ca sursă pentru cercetarea de frontieră și interdisciplinară.

 Mai multe infromații puteți găsi aici.

Tuesday the 24th. Copyright © INOE 2012
Implemented by networks